Promotia este valabila in limita stocului disponibil.
Până şi renumitul compozitor Beethoven apela la costum şi eşarfă din mătase atunci când o întâlnea pe Therese Malfatti, sperând că îi va cuceri inima îmbrăcat după ultimul jurnal de modă. La rândul său, regina Victoria, odată cu urcarea pe tronul Angliei, a popularizat o serie de accesorii fanteziste printre care şi eşarfa, care era utilizată în particular pentru a deosebi clasa aristocrată de celelalte.
În 1914, eşarfele tricotate au fost considerate un simbol pe care trebuiau să-l poarte fiecare patriot în timpul Primului Război Mondial. Prin 1940, eşarfele ajung să fie confecţionate din bumbac, lână şi olandă. Revistele de modă le încurajau pe femeile care nu aveau destui bani pentru o pălărie nouă să-şi confecţioneze un turban dintr-o eşarfă înnodată în jurul capului. Acest obicei a devenit unul foarte necesar în cazul femeilor care lucrau în fabrică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care altfel riscau să-şi prindă părul în maşinăriile industriale. „Legaţi-vă părul pentru siguranţa voastră. Surorile din Rusia o fac”, suna îndemnul guvernului american.
După Al Doilea Război Mondial, eşarfele devin foarte populare, fiind inscripţionate şi folosite ca însemne ale unor linii aeriene sau hoteluri sau ca suveniruri pentru turiştii veniţi din diferite colţuri ale planetei. În 1970 era foarte şic să porţi o eşarfă pe sub vestă sau cămaşă.
Eşarfe minunat imprimate sunt purtate astăzi de femeile musulmane ca accesoriu indispensabil impus de tradiţia de a-şi acoperi părul. Femeile poartă o basma numită hijab (perdea sau ecran, în arabă, dar şi denumirea generică a codului vestimentar musulman) după epoca pubertăţii. O altă formă de hijab, mai drastică, este chador, de fapt o pelerină care nu are mâneci şi este ţinută strâns pe cap cu mâinile sau petrecând colţurile pânzei pe la subsuoară. Astfel de obiecte vestimentare pot fi observate şi la femeile din Africa şi Caraibe, ca o componentă distinctivă a garderobei.
Nici europencele nu au renunţat la eşarfe şi baticuri, chiar dacă nu mai sunt la fel de indispensabile ca poşeta sau rujul. Motivul ţine de necesitatea de a-şi proteja părul atunci când lucrează la ferme sau deretică prin casă.
Între 1960 şi 1970, explozia industriei muzicale a utilizat eşarfele sintetice pentru a promova diverse formaţii de muzică pop printre care şi Beatles, multe dintre ele aflându-se astăzi la colecţionari. Istoria a inclus acest obiect vestimentar în diverse evenimente sociale: de la festivaluri, încoronări, aniversări, la întreceri sportive.
Sursa: Historia
Eşarfe minunat imprimate sunt purtate astăzi de femeile musulmane ca accesoriu indispensabil impus de tradiţia de a-şi acoperi părul. Femeile poartă o basma numită hijab (perdea sau ecran, în arabă, dar şi denumirea generică a codului vestimentar musulman) după epoca pubertăţii. O altă formă de hijab, mai drastică, este chador, de fapt o pelerină care nu are mâneci şi este ţinută strâns pe cap cu mâinile sau petrecând colţurile pânzei pe la subsuoară. Astfel de obiecte vestimentare pot fi observate şi la femeile din Africa şi Caraibe, ca o componentă distinctivă a garderobei.
Nici europencele nu au renunţat la eşarfe şi baticuri, chiar dacă nu mai sunt la fel de indispensabile ca poşeta sau rujul. Motivul ţine de necesitatea de a-şi proteja părul atunci când lucrează la ferme sau deretică prin casă.
Între 1960 şi 1970, explozia industriei muzicale a utilizat eşarfele sintetice pentru a promova diverse formaţii de muzică pop printre care şi Beatles, multe dintre ele aflându-se astăzi la colecţionari. Istoria a inclus acest obiect vestimentar în diverse evenimente sociale: de la festivaluri, încoronări, aniversări, la întreceri sportive.
Sursa: Historia
